Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident dn1b
Categorie: Știri locale
  • Evenimentul rutier a avut loc între Loloiasca și intersecția cu DJ102N (drumul spre Ceptura).

„La acest moment, polițiștii Serviciului Rutier intervin pe Drumul Național 1B, în zona localității Loloiasca, la un accident rutier în care ar fi fost implicate 3 autovehicule, pentru efectuarea cercetării la fața locului și fluidizarea traficului rutier”, a anunțat IJP Prahova, în jurul orei 12.30.

Update. La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și din cadrul Detașamentului Mizil, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă.

„În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau patru ocupanți. Din fericire, toate persoanele sunt conștiente, nefiind înregistrate victime încarcerate. Echipajele de intervenție au acționat pentru asigurarea zonei, prevenirea izbucnirii unui incendiu și acordarea primului ajutor calificat.

Traficul rutier în zonă este blocat pe durata intervenției.

In final, doi bărbați, de 29 și 66 ani, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a anunțat ISU Prahova.

Update. Polițiștii au stabilit, în urma primelor cercetări, că „un bărbat de 66 de ani ar fi condus un autovehicul pe Drumul Național 1B, din direcția Ploiești către Buzău, iar la km 32 (în afara localității Loloiasca), ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 29 de ani, pe sensul opus de mers, pe care l-a proiectat într-un autovehicul condus de un tânăr de 18 ani, pe același sens de mers.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto de 66, respectiv 29 de ani, care au fost transportați la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”.

Cei trei conducători auto au fost testați pentru consum de alcool, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citiți și: Accident mortal. Un copil de zece ani și-a pierdut viața într-un accident produs pe DN1B, în Ceptura

Foto: ISU Prahova

Back To Top