- Polițiștii prahoveni au derulat, de la începutul anului, mai multe acțiuni rutiere având în atenție pietonii și bicicliștii care comit abateri pe drumurile publice.
Peste 1.800 de pietoni și peste 1.000 de bicicliști au fost sancționați în județ, de la începutul anului, pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
„Sancțiunile au constat preponderent în avertismente, ca instrument principal de responsabilizare și conștientizare a riscurilor asociate nerespectării legislației rutiere. În situațiile în care comportamentul participanților la trafic a pus în pericol siguranța circulației, s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale cu amendă”, a explicat IJP Prahova.
Potrivit IJP Prahova, în perioada ianuarie - martie, indisciplina pietonilor a cauzat trei accidente rutiere grave, soldate cu decesul a două persoane și rănirea gravă a unei a treia. De asemenea, pe fondul abaterilor comise de bicicliști, două accidente rutiere au avut drept consecință rănirea gravă a două persoane.
Citiți și: Aproape 30 de șoferi și pietoni amendați de Poliția Locală, în timpul unei acțiuni la Ploiești
„Aceste date evidențiază nivelul ridicat de risc la care se expun pietonii și bicicliștii prin nerespectarea normelor legale, respectiv traversări neregulamentare, deplasarea pe partea carosabilă în mod neconform, neutilizarea elementelor de vizibilitate sau ignorarea semnalizării rutiere. Totodată, acestea subliniază necesitatea adoptării unui comportament responsabil, preventiv și adaptat condițiilor concrete de trafic”, punctează reprezentanții IJP Prahova.
Foto ilustrație (IJP Prahova)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană