- Reprezentanții ISU Brașov au dezvăluit, sâmbătă, identitatea persoanei care și-a pierdut viața în Bucegi, surprinsă de o avalanșă.
- Lt. col. Dan Colniceanu avea 35 de ani și era unul dintre salvatorii brașoveni.
Potrivit informațiilor transmise de Salvamont, victima ar fi făcut parte dintr-un grup care schia off-piste, pe Valea Coștilei din Bucegi.
Citiți și: Avalanșă în Bucegi, pe Valea Coștilei. Cel puțin o victimă ar fi prinsă sub zăpadă
„Ne luăm rămas-bun, cu profund regret și tristețe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștilei, la doar 35 de ani.
Absolvent al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu și-a dedicat întreaga carieră salvării de vieți, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Brașov. A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături.
Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum.
Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă.
Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!
Suntem alături de familie și le dorim putere pentru a depăși acest moment extrem de greu pentru noi toți” este mesajul publicat de ISU Brașov sâmbătă, la câteva ore de la tragicul accident din Bucegi.
Foto: ISU Brașov
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană