- Un tânăr de 30 de ani, din Șirna, este cercetat pentru mai multe infracțiuni în urma unui accident pe care l-ar fi provocat acum două zile, pe DN72, în localitatea Stoenești.
- Acesta nici nu a mai fost găsit la locul evenimentului, polițiștii depistându-l ulterior, când au și constatat că nu avea permis și se urcase la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Pe 10 mai, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident care a avut loc la km 68 al DN72, în Stoenești.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat care circula cu un autoturism pe direcția Brătășanca către Ploiești ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 27 de ani.
La sosirea echipajului de poliție, conducătorul auto nu se mai afla la fața locului, fiind efectuate verificări pentru identificarea acestuia.
În urma activităților desfășurate cu operativitate de polițiști, conducătorul auto a fost depistat și identificat, ca fiind un bărbat de 30 de ani, din comuna Șirna.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucat emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Poliția.
Citiți și: Șofer reținut în Prahova, în urma unui accident rutier. Era beat criță și conducea un vehicul neînmatriculat
Având în vedere rezultatul testării, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană