Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

polițist fals înșelăciune ploiești
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii au reținut doi tineri din Ploiești, în urma perchezițiilor derulate marți, într-un dosar de înșelăciune, șantaj și fals.
  • Escrocii ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 48.000 de lei.

Unul dintre cei vizați de cercetările din acest dosar de înșelăciune este un tânăr care, în urmă cu acum doi ani, s-ar fi dat drept polițist și ar fi reușit să-i păcălească și pe oamenii legii, ajungând să participe alături de ei la descinderi, razii și audieri.

După o schimbare de „carieră”, acesta a ales să treacă la escrocherii, pretinzând că este procuror sau ofițer SRI și reușind astfel să păcălească mai multe persoane. Prejudiciul în noul său dosar este de aproximativ 48.000 de euro.

Citiți și: Un tânăr cu opt clase i-a păcălit vreme de un an pe polițiștii prahoveni, cu o legitimație falsă

„În urma activităților investigativ-operative, a perchezițiilor domiciliare efectuate și a administrării materialului probator în cauză, față de doi bărbați, în vârstă de 27 și 24 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Pe parcursul activităților procedural-penale au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, utile pentru documentarea activității infracționale și stabilirea întregii participații penale.

Persoanele reținute urmează să fie prezentate unității de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor preventive apreciate ca fiind necesare, conform prevederilor legale incidente”, a anunțat IJP Prahova.

VIDEO AICI

Citiți și: Tânăr din Ploiești, acuzat că ar fi creat un prejudiciu de 48.000 de euro. Este anchetat pentru înșelăciune, șantaj și furt

Cei doi suspecți ajunși în arest sunt făptașul și un complice.

Imagini: IJP Prahova

Back To Top