- Un autoturism a fost cuprins de flăcări marți dimineață, în jurul orei 5.30, pe strada Măgurii din municipiul Ploiești.
- Mașina a ars aproape complet, pompierii reușind să împiedice, însă, extinderea incendiului la alte autoturisme care erau parcate în apropiere.
Pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD au intervenit marți dimineață, în zori, la un incendiu izbucnit pe o stradă din Malu Roșu.
O mașină pe str. Măgurii a luat foc, flăcările amenințând să afecteze și autoturismele din jur.
„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, autoturismul fiind afectat în proporție de aproximativ 90%. În apropiere se aflau și alte mașini parcate, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la acestea.
O persoană a fost asistată la fața locului, după ce a suferit un atac de panică. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, conducătorul auto reușind să se autoevacueze la timp”, a menționat ISU Prahova.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Citiți și: PLOIEȘTI. Accident provocat de un șofer beat, în zona Malu Roșu
Foto: Facebook/ INFO TRAFIC PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană