- Festivalul „Noi Împreună” revine în Republica de sub Castani cu a IV-a ediție a evenimentului.
Republica de sub Castani va găzdui, peste două săptămâni, a IV-a ediție a celui mai mare festival dedicat persoanelor cu dizabilități organizat în România. Este „unul dintre acele evenimente prin care Ploieștiul are motive reale să fie mândru: două zile despre incluziune, empatie, acceptare, artă și bucuria de a fi împreună”, spun organizatorii.
Potrivit Primăriei Ploiești, anul acesta, festivalul este inclus în programul New European Bauhaus (Festivalului Noului Bauhaus European 2026), „o inițiativă europeană care susține comunități mai frumoase, mai accesibile, mai sustenabile și mai deschise pentru toți. Pe scurt: Europa vorbește despre orașe construite pentru oameni. Iar la Ploiești, noi punem asta în practică sub Castani”.
Republica de sub Castani. Festivalul „Noi Împreună”- ediția a IV-a (13 - 14 iunie). Programul evenimentului
În cele două zile de festival, în intervalul 10.00 - 17.100, Bulevardul va găzdui ateliere, activități interactive, jocuri, terapie prin artă, experiențe senzoriale, prezentări și momente susținute de asociații și centre de profil.
De la ora 17.00, festivalul va continua cu spectacole și momente artistice dedicate incluziunii prin artă, muzică și exprimare autentică.
„Ne dorim să aducem în prim-plan artiști cu dizabilități, pentru că talentul, emoția și valoarea nu au limite. Vrei să fii parte din festival?
Invităm asociațiile, centrele, instituțiile și comunitățile care lucrează cu persoane cu dizabilități să ni se alăture cu:
• artiști
• momente artistice
• ateliere
• activități interactive
• proiecte dedicate incluziunii și diversității” este apelul lansat de asministrația locală.
Propunerile pot fi trimise până vineri, 05.06.2026, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Citiți și: Spectacolul „Toxic”, al Teatrului „Toma Caragiu”, în această seară, la Teatrul Nației
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană