- Operatorul a emis, vineri, o informare cu privire la situația înregistrată, din cauza ploilor, la STA Câmpina.
- Anterior, reprezentanții companiei anunțau că s-au colmatat și două captări, din zonele Crasna și Ștefești.
Într-o informare transmisă vineri dimineață, Hidro Prahova precizează că, încă de joi, 4 iunie, „la nivelul Stației de Tratare a Apei Câmpina s-au înregistrat valori ridicate ale turbidității apei, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultima perioadă”.
„Pentru menținerea funcționării sistemului în condiții de siguranță și asigurarea calității apei distribuite, a fost necesară reducerea presiunii în rețeaua de distribuție, măsură care se menține și în cursul zilei de 05 iunie 2026, până la stabilizarea situației și revenirea parametrilor de calitate la valorile normale.
Pot apărea dificultăți în alimentarea cu apă, în special în zonele situate la cote înalte sau la capetele rețelei de distribuție.
Echipele HIDRO PRAHOVA monitorizează permanent situația și depun toate eforturile necesare pentru restabilirea parametrilor normali de funcționare în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții operatorului.
Probleme au apărut, încă de ieri, și în alte zone din județ.
„Din cauza precipitațiilor continue, a fost colmatată și captarea Ștefești. În aceste condiții, pe lângă captarea Crasna, este afectată alimentarea cu apă potabilă din zonă.
În aceste condiții, furnizarea apei potabile este întreruptă până la remedierea situației, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, neputând fi estimat în acest moment un termen de reluare a serviciului.
Vor fi afectați abonații care locuiesc în orașul Slănic, precum și în localitățile Izvoarele și Schiulești”, potrivit unei informări anterioare.
În atenția autorităților de află și situația Stației de Tratare a Apei Vălenii de Munte.
Citiți și: Stația de la Vălenii de Munte a fost oprită din cauza turbidității apei. Nouă localități din Prahova sunt afectate de măsură
Nordul și nord-estul județului s-au aflat, joi după-amiază, sub avertizare cod portocaliu de averse.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană