- O motocicletă și un autoturism au fost implicate în coliziunea produsă duminică seară, pe Bulevardul Municipal.
Polițiștii sesizați cu privire la accident, în jurul orei 18.00, au stabilit în urma primelor cercetări la fața locului că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care se deplasa din direcția strada Mărășești către DN1, ar fi efectuat un viraj la stânga către parcarea aferentă Parcului Municipal Vest și ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de un alt tânăr de 22 de ani.
În urma impactului, conducătorul motocicletei și o pasageră aflată în autoturism au suferit vătămări corporale ușoare.
Citiți și: Accident cu autoutilitare pe DN1B, la Valea Călugărească. Un bărbat a murit, strivit între cele două autovehicule
Echipajul de Poliție ajuns la fața locului a stabilit că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană