- Un sat din Prahova este izolat de vineri după ce apele râului Teleajen au distrus podul care asigura legătura cu restul localității.
Satul Cernești din comuna Izvoarele a rămas izolat, vineri, în urma unei viituri venite pe Teleajen.
„Satul Cernești din Izvoarele este izolat acum de restul comunității. 158 de suflete nu mai au cum să ajungă acasă. Există soluții alternative destul de riscante, destul de problematice. Consiliul Județean se va apleca acestui subiect. Avem de-a face cu un fenomen pe situații de urgență. Documentele sunt făcute și înaintate spre Guvernul României”, a anunțat administratorul public al județului, Emil Drăgănescu.
Pentru a trece de pe un mal pe celălalt, oamenii folosesc, acum, coronamentul unui dig și o punte pietonală. Pentru autoturisme, traseul este aproape imposibil și periculos de parcurs, iar la nevoie nicio autospecială de pompieri sau ambulanță nu ar avea cum să ajungă până la Cernești.
Construirea unui pod ar însemna o investiție de peste 2,5 milioane lei, iar autoritățile fac demersuri pentru a obține suma necesară din Fondul de rezervă al Guvernului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană