- Un control efectuat în această săptămână la o firmă din Bucov a scos la iveală nereguli care au dus la aplicarea unei amenzi de aproximativ 10.000 de euro.
- De asemenea, operatorul economic a fost obligat să ia măsuri pentru remedierea neconformităților.
Controlul Gărzii de Mediu Prahova a vizat o societate cu punct de lucru în comuna Bucov, care desfășoară activități de recuperare a materialelor reciclabile sortate (CAEN 3832), colectare a deșeurilor nepericuloase (CAEN 3811) și extracție a pietrișului și nisipului (CAEN 0812). Comisarii au aplicat o amendă de 50.000 de lei după ce au constata că operatorul economic nu respecta prevederile legale din domeniu.
„La data controlului, deșeuri provenite din construcții și demolări, deșeuri de pământ și pietre, precum și betoane sparte colectate de la diverși generatori erau depozitate temporar pe un teren neautorizat, situat în imediata vecinătate a amplasamentului pe care societatea își desfășoară activitatea”, precizează comisarii de mediu.
Totodată, operatorului economic i-au fost impuse măsuri pentru remedierea neconformităților constatate. Comisarii i-au interzis depozitarea temporară a deșeurilor în spații neautorizate și au cerut societății să le relocheze pe cele depozitate necorespunzător.
Citiți și: Control al Gărzii de Mediu Prahova la depozitul de deșeuri de la Boldești-Scăeni. Operatorul a fost amendat pentru lipsa monitorizării și exploatarea unei suprafețe prea mari
Foto arhivă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană