- Alarma a fost dată după miezul nopții, la fața locului fiind trimise, progresiv, opt echipaje ISU Prahova.
- Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 700 mp.
Pompierii au fost alertați cu privire la incendiu azi-noapte, în jurul orei 1.30, printr-un apel la 112.
„La fața locului au fost mobilizate inițial trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 2 Ploiești. La sosirea echipajelor, acestea au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, flăcările afectând patru locuințe.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, forțele de intervenție au fost suplimentate succesiv cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere de la Detașamentul 1 Ploiești, iar ulterior cu încă o autocisternă din cadrul aceluiași detașament”, a anunțat ISU Prahova.
Pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului și la alte construcții învecinate.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Citiți și: Incendiu într-un bloc din Ploiești. 14 persoane, inclusiv copii, evacuate de urgență
La finalizarea intervenției, pompierii au cercetat locul și au descoperit că dezastrul a fost provocat, cel mai probabil, de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, incendiul fiind declanșat de efectul termic al curentului electric.
Imagini: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană