- Incendiul a izbucnit la o anexă gospodărească, iar focul amenința să se extindă și la locuință
- O persoană care a suferit arsuri a fost preluată de echipajele de urgență și transportată la spital.
„Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o gospodărie din satul Măneciu-Ungureni. Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Măneciu, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul Vălenii de Munte.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la locuință. Echipajele au acționat pentru localizarea focului, reușind să împiedice extinderea acestuia”, a anunțat ISU Prahova.
Citiți și: Incendiu la Poienarii Burchii. Focul a afectat acoperișul unei locuințe și camera centralei
O persoană a suferit arsuri de gradul I la nivelul ambelor brațe, pe aproximativ 10% din suprafața corporală. Victima a fost asistată de echipajul SMURD. Aceasta va fi predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a fi transportată la spital.
Pompierii se află în continuare la fața locului și intervin pentru lichidarea incendiului.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană