- Ploieștiul găzduiește, joi seară, pe stadionul „Ilie Oană”, un nou meci în cadrul UEFA Conference League.
- Partida programată să înceapă la ora 20.30 a impus măsuri suplimentare de ordine publică și restricționarea circulației pe mai multe străzi din zona arenei sportive.
Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești, împreună cu celelalte structuri abilitate, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a partidei de fotbal din UEFA Conference League dintre echipele Beitar Ierusalim și FK Austria Viena, programată joi, pe 6 august, începând cu ora 20:30, pe stadionul „Ilie Oană” din municipiul Ploiești.
Traficul rutier va fi restricționat în totalitate în zona adiacentă arenei sportive, începând cu ora 17:00, pe străzile Mihai Bravu, Alexandru Vlahuță, Stadionului, precum și pe arterele care intersectează aceste străzi, conform solicitării organizatorului adresate instituțiilor abilitate.
„Accesul spectatorilor se va face începând cu ora 17:30, doar în baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator și a unui document de identitate, în format fizic sau electronic. Spectatorii au obligația de a ocupa exclusiv locurile înscrise pe documentele de acces. Accesul suporterilor echipei gazdă, Beitar Ierusalim, se va realiza dinspre strada Mihai Bravu, pentru Tribuna a II-a, iar accesul suporterilor echipei oaspete, FK Austria Viena, se va face dinspre Strada Latină, către Peluza a II-a. În acest sens, pe străzile Stadionului și Mihai Bravu vor fi instituite zone de siguranță, destinate fanilor celor două echipe. Gestionarea fluxului de spectatori, urmărirea respectării măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor în interiorul arenei sportive se realizează, potrivit legii, de către agenții societății de pază și protecție contractate de organizator”, anunță Gruparea Mobilă Ploiești.
Forțele de ordine precizează că evenimentul este considerat unul cu crad ridicat de risc, prin urmare participanții la eveniment sunt informați că pot fi supuși unor controale corporale preventive, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege, care pot pune în pericol siguranța spectatorilor. De asemenea, suporterii celor două echipe au fost informați asupra legislației din țara noastră, privind buna desfășurare a competițiilor sportive.
Recomandări pentru suporteri:
- să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
- să nu participe la acte de violență și să nu promoveze mesaje ori manifestări cu caracter discriminatoriu sau care incită la ură ori la violență;
- să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
- să respecte măsurile dispuse de organizator și indicațiile forțelor de ordine;
- să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Citiți și: Suporteri cu materiale pirotehnice depistați de jandarmi în timp ce încercau să intre, joi seară, la meciul echipei Beitar Ierusalim, de pe „Ilie Oană”
„Reamintim că utilizarea materialelor pirotehnice în cadrul evenimentului sportiv este permisă exclusiv dacă aceasta este realizată în mod autorizat, organizat și executat de o societate de specialitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și a măsurilor de siguranță aplicabile. Persoanele neautorizate care dețin sau folosesc materiale pirotehnice vor suporta rigorile legii.
Accesul în arena sportivă este interzis persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive. În cazul identificării unor astfel de situații, vor fi dispuse măsurile legale prevăzute de actele normative în vigoare”, au mai atras atenția reprezentanții Grupării Mobile.
Restricții de circulație
În contextul acestui eveniment, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a aprobat restricționarea traficului auto în zona stadionului, în intervalul prar 17.00 - 22.00, astfel:
- se va restricționa total traficul auto, din dreptul caselor de bilete ale stadionului, până la intersecția cu str. Stadionului;
- se va restricționa total traficul auto de la intersecția cu str. Mihai Bravu, până la intersecția cu str. Stadionului
- pe str. Stadionul se va delimita cu garduri metalice parcarea (Parcare 1), de-a lungul bordurii, pe trotuar, de la intrarea în curtea stadionului, până la stația TCE, fără a bloca spațiul pietonal și nici carosabilul;
- în intervalul orar 17.00 – 22.00, se va delimita cu garduri metalice parcarea în “triunghiul” din fața intrării în Biserica “Sfântul Nicolae Nou”;
- în cele două parcări, Parcare 1 și Parcare 2, accesul se va face pe baza unor tichete speciale emise de organizator.
- pe str. Mihai Bravu se va restricționa total traficul auto de la intersecția cu str. Udriște Năsturel, până la intersecția cu str. Armoniei
- pe str. Sportului se va restricționa total traficul auto de la intersecția str. Praga, până la intersecția cu str. Stadionului.
- pe str. George Topârceanu se va restricționa total traficul auto de la intersecția cu str. Dr. Toma Ionescu, până la intersecția cu str. Alexandru Vlahuță;
- pe str. Latină se va restricționa total traficul auto de la intersecția cu str. Stadionului, până la intrarea în stadion.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană