- Două femei au fost reținute de polițiștii Secției 1 Ploiești după ce, miercuri dimineață, au încercat să plece din Dedeman cu produse în valoare de câteva sute de lei, fără să plătească.
Femeile acuzate de furt sunt două ploieștence, în vârstă de 22, respectiv 37 de ani. Miercuri, în jurul orei 11.30, ele au fost depistate de agenții de securitate ai magazinului în timp ce încercau să plece, fără să plătească, cu marfă în valoare de 860 de lei. Paznicii au sunat imediat la Poliție.
Cele două au fost duse la audieri, la Secția 1 Ploiești, iar ulterior reținute pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Citiți și: Tânără de 21 de ani, din Prahova, reținută pentru furt. Ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei firme din Boldești-Scăeni - VIDEO LINK
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană