- Focul a cuprins, sâmbătă seară, acoperișul și podul unei locuințe din Poiana Copăceni.
Pompierii militari prahoveni au fost solicitați, sâmbătă seară, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară din comuna Gura Vitioarei, sat Poiana Copăceni. „La locul intervenției au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de Lucru Lipănești. Incendiul se manifestă generalizat la nivelul acoperișului și podului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, fiind suplimentat dispozitivul de intervenție cu o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Lipănești”, a informat ISU Prahova.
După localizarea incendiul, pompierii au continuat intervenția, pentru stingerea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Din fericire, nu au fost raportate victime.
În urma cercetărilor, specialiștii ISU vor stabili care a fost cauza probabilă a evenimentului.
Citiți și: Apel la ajutor! În prag de iarnă, un incendiu a lăsat pe drumuri o familie cu doi copii mici, din comuna Fântânele
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană