- Un accident soldat cu rănirea unui copil de 10 ani a avut loc marți seară, în centrul Ploieștiului.
Băiatul, aflat pe bicicletă, a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat de 58 de ani. Accidentul a avut loc în dreptul Palatului Culturii.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că „un bărbat de 58 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Erou Călin Cătălin, din direcția Bulevardului Republicii către strada Emile Zola, iar în momentul în care ar fi ajuns în proximitatea Palatului Culturii ar fi intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un minor, de 10 ani”.
Citiți și: Accident grav pe Bd. Republicii din Ploiești. Un bărbat aflat pe trotinetă electrică a lovit un stâlp din beton
În urma producerii evenimentului rutier, copilul a fost rănit, fiind transportat la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Între timp, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ.
„Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai precizat reprezentanții IJP Prahova.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană