Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

șoferi beți
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii prahoveni au depistat marți seară, în decurs de câteva ore, doi șoferi care se urcaseră la volan sub influența băuturilor alcoolice.
  • În ambele cazuri sunt în derulare cercetări, în cadrul unor dosare penale.

Unul dintre șoferii care s-au ales cu dosar penal, marți, pentru că au condus beți a fost depistat în jurul orei 21.00, pe strada Bahluiului din Ploiești, în urma unui control de rutină. Este vorba despre un bărbat din municipiu, în vârstă de 40 de ani. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

DOuă ore mai târziu, și polițiștii Secției Drajna au depistat, pe DJ100L, în Starchiojd, un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Este vorba tot despre un prahovean, în vârstă de 38 de ani, în cazul căruia etilotestul a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi au fost transportați la unități medicale, pentru recoltarea de probe biologice, iar în prezent sunt cercetați în cadrul unor dosare penale pentru conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Back To Top