• Cele 24 de apartamente din blocurile ANL construite în Boldești-Scăeni au fost finalizate și preluate de către locatari.
• Repartizarea a fost o adevărată sărbătoare pentru tinerele familii și comunitate.
Proiectul blocurilor ANL construite în Boldești-Scăeni cuprinde 24 de locuințe destinate închirierii: 10 garsoniere și 14 apartamente cu două camere. Imobilul este situat pe strada Intrarea Pieții nr. 16, iar investiția s-a ridicat la peste 8,35 milioane de lei, inclusiv TVA. Locuințele au fost recepționate de ANL în luna aprilie 2026.
Repartizarea s-a făcut în urma unei proceduri administrative care a inclus stabilirea criteriilor, analizarea solicitărilor și întocmirea listelor de acces și de prioritate. Consiliul Local Boldești-Scăeni a aprobat, în ședința din 14 iulie 2026, lista solicitanților care au acces la locuințe, precum și ordinea de prioritate a celor îndreptățiți să primească o locuință.
„Investiția este importantă și pentru dezvoltarea orașului. Locuințele pentru tineri contribuie la păstrarea familiilor în comunitate și oferă o perspectivă celor care vor să muncească, să își întemeieze o familie și să își construiască viitorul în Boldești-Scăeni.
Repartizarea din această vară marchează, astfel, finalul unei etape și începutul uneia noi pentru cei care au primit locuințele. Cele 24 de apartamente și garsoniere reprezintă o investiție concretă în oameni și în viitorul comunității.
Le doresc să le stăpânească sănătoși și să ajungă să le cumpere”, ne-a declarat primarul orașului Boldești-Scăeni, Florin Dincă.
Pentru beneficiari, momentul repartizării a însemnat mai mult decât primirea unei chei. A reprezentat posibilitatea de a avea un spațiu locativ stabil și condiții mai bune pentru viața lor. Programul ANL se adresează, în principal, tinerilor care nu își permit achiziționarea sau închirierea unei locuințe pe piața liberă.
La festivitatea de repartizare a locuințelor a fost invitat și a participat și fostul primar, Constantin Bucuroiu, cel care a început acest proiect.
Potrivit legii, contractele de închiriere iniţiale se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei şi cuprind clauze referitoare la recalcularea chiriei pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani, precum și clauze privind actualizarea anuală a cuantumului chiriei pentru toți chiriaşii.
După expirarea contractului inițial, prelungirea contractului se realizează la cerere şi se face succesiv pe o perioadă de 5 ani prin recalcularea chiriei.
La data prelungirii contractului, se va reevalua starea civilă a chiriaşilor şi numărul persoanelor aflate în întreținerea lor. De asemenea, titularul contractului de închiriere, soțul/soţia acestuia şi/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia au obligația să facă dovada că nu au dobândit o altă locuință în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care îşi desfăşoară activitatea, atât în oraşul Boldești-Scăeni, cât și, după caz, în zone limitrofe, situate pe o rază de 50 km de oraşul Boldești-Scăeni, unde îşi desfăşoară activitatea titularul cererii de locuinţă. În situația în care această condiție nu este îndeplinită, contractul de închiriere nu se mai prelungeşte.
Iată atmosfera de la festivitate.
GALERIE FOTO








CITEȘTE ȘI: Investiție nouă în orașul Boldești-Scăeni: Școala Gimnazială nr. 2 va avea sală de sport
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană