dosar penal accident poiana câmpina
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii rutieri din Câmpina fac cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru a stabilit împrejurările exacte în care s-a produs accidentul de vineri, de pe DJ101P. 
  • În urma cercetărilor la fața locului, aceștia au conturat, deja, o ipoteză.

Oamenii legii au stabilit, până acum, că un bărbat de 62 ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 101P, din direcția localității Măgureni către localitatea Poiana Câmpina, unde ar fi efectuat virajul la stânga și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, care s-ar fi aflat angajat în depășirea acestuia, pe același sens de mers.

„În urma impactului, ambele autoturisme ar fi fost proiectate în rigola de scurgere a apei pluviale și o conductă de gaze.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală unei femei de 71 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme, care a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative”, a precizat IJP Prahova.

Citiți și: Update. Victimă încarcerată în urma unui accident, la Poiana Câmpina

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU Prahova

 

Back To Top