- Scris de Cristina Marinescu
O persoană a fost rănită, luni seară, într-un accident petrecut în orașul prahovean Mizil.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Vasile Pascale, bărbatul acuzat și găsit vinovat de crima petrecută în august 2016, pe strada Laboratorului, revine marți în fața judecătorilor, pentru un nou termen la apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. cum o săptămână, acesta s-a ales cu o nouă condamnare, într-un dosar de asemenea în legătură cu victima sa.
Sâmbătă, în cea de-a treia zi a Festivalului de artă stradală pentru copii și tineret "Magie, feerie și povești", la ora 10.00, în zona Palatului Culturii încep concursurile pentru cei mici, dar și atelierele tematice, iar până diseară sunt programate, în centru, mai multe spectacole de teatru și chiar un show inedit, cu baloane de săpun.