- Scris de Irina Sima
Mamă, fiică și nepoată, din Comarnic, luptă să-și construiască o nouă locuință! Pe cea veche le-a mistuit-o focul înainte de Sărbătorile de iarnă.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Joi, 23 martie 2017, începând cu ora 16.30, în Sala Teatru a Casino-ului din Sinaia, șase ansambluri corale din țară și din Grecia, alături de invitați speciali, se vor reuni pentru a participa la primul Festival Coral Eleno-Român de muzică artistică și folk, Sinaia 2017, eveniment organizat sub patronajul primăriei orașului Sinaia.
Cuplurile din Bușteni care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite de Bunavestire, în cadrul celei de-a XI-a ediții a acestui eveniment, devenit de mult timp tradiţie în localitate. Protagoniştii serii au fost un număr de 20 de cupluri, precum și 20 de persoane văduve care ar fi împlinit această vârstă. Fidelitatea și respectul față de instituția căsătoriei au fost răsplătite printr-o petrecere de neuitat. Pentru organizarea acestui emoționant eveniment, meritele revin Consiliului local şi Primăriei oraşului Buşteni.
Raluca Patricia Ștefania are 12 ani și nouă luni și locuiește în Sinaia. Anul trecut a fost diagnosticată cu scolioză toraco-lombară, boală care îi provoacă fetiței dureri la fiecare pas pe care-l face. Colegii de la școală au vândut mărțișoare pentru a strânge banii necesari pentru tratamente.
Sursa: Roxana Tănase/observatorulph.ro
Profesorii din Bușteni au fost sărbătoriţi miercuri seară, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Zilei Cadrului Didactic, eveniment devenit de mult timp tradiţie în localitate. Aproape 50 de dascăli de la instituțiile de învățământ din oraş, care au obţinut rezultate deosebite în pregătirea elevilor olimpici, au fost recompensați. Eforturile din ultimul an ale acestora şi munca depusă au fost răsplătite printr-o petrecere unică în peisajul învăţământului românesc, organizată de Primăria orașului Bușteni.