Un avion al Şcolii Superioare de Aviaţie, care transporta o echipă medicală ce trebuia să participe la o prelevare de organe s-a prăbuşit, luni după-amiază, în judeţul Cluj. Primele informaţii arată că niciuna dintre persoanele de la bord nu a decedat.
Incidentul aviatic s-a petrecut între localităţile Beliş şi Arieşen, într-o zonă greu accesibilă din judeţele Alba şi Cluj, la 1.400 de metri altitudine. Potrivit prefectului judeţului Cluj, avionul ar fi aterizat forţat, ceea ce explică faptul că toţi pasagerii au supravieţuit.
La bordul aparatului erau trei sau patru medici, o asistentă, pilotul şi copilotul. Două dintre cadrele medicale lucrau la spitalul Fundeni din Capitală.
Avionul, de tip uşor, aparţinea Agenției Naționale de Transplant și se îndrepta către Oradea, unde urma să aibă loc o prelevare de organe.
Contactat de Digi24, primarul din Beliș, Viorel Crainic, nu a putut confirma, la ora 16.51, dacă incidentul a avut loc. El a spus că a trimis în zonă o echipă să facă cercetări.
Victor Zota, președintele Agenției de Transplant, a precizat ulterior la Digi24 că la bord se aflau șapte persoane și toate sunt în viață.