Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei şi creează dezechilibre în societate şi frustrări, a declarat, joi, directorul Serviciul Român de Informaţii (SRI), George Maior, la prezentarea raportului de activitate al DNA pe anul 2013.
"Dincolo de faptul că SRI este o instituţie pivot a securităţii naţionale, noi avem o cooperare deosebită cu DNA pentru că, şi la nivel de lege dar şi în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Să ne înţelegem foarte clar asupra acestui aspect. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată. Priviţi şi la regiune, priviţi în jur, unii au observat acest lucrul - revolte ale populaţiilor datorate şi unor sisteme profund corupte", a afirmat Maior, citat de Evenimentul Zilei