Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

BIDEN joe„Corupţia nu este altceva decât o altă faţă de a tiraniei", le-a transmis politicienilor români vicepreşedintele SUA, Joe Biden, într-un mesaj rostit, la finalul vizitei sale în România, la Palatul Cotroceni

„Recent am auzit o poveste a lui Cuza care se spune că s-a deghizat în ţăran şi a mers la piaţă şi a pretins că cumpără lapte de la un negustor care îi păcălea pe clienţi, folosind două măsuri diferite. Este o parabolă care spune de fapt cum se gândesc investitorii", a spus Biden, subliniind: „corupţia reprezintă un pericol nu doar economiei unei ţări, ci şi pentru securitatea naţională".

Când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi cumpărate, presa face propagandă, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din exterior, o societate care pierde controlul asupra propriului destin. Am văzut în Ucraina cum 15 ani de corupţie au subminat sistemul lor de instituţii militare şi capacitatea ţării de a se apăra", a adăugat vicepreședintele Statelor Unite.

Niciun român, ca niciun american, nu este deasupra legii", a punctat, la finalul declaraţiilor sale de presă, mâna dreaptă a lui Obama. „Lupta împotriva corupţiei nu înseamnă doar o bună guvernare, ci şi patriotism", a întărit liderul american, care a lăudat „eforturile personale (ale preşedintelui Băsescu) de a proteja şi întări statul de drept" în România. De altfel, Biden a dedicat o parte considerabilă din discurs complimentelor pentru liderul român, care l-a primit dimineaţă cu braţele deschise, la propriu, în capul scărilor din sala de primire de la Palatul Cotroceni.

Sursa: gandul.info

Back To Top