Cele şase victime ale accidentului petrecut în Spania - trei copii, mama şi bunicii acestora - erau din oraşul Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin şi se întorceau în Spania, după ce petrecuseră vacanţă acasă, în România, potrivit Mediafax.
Primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Malaiescu, a declarat, marţi, ca în accidentul petrecut, luni, în Spania a fost implicată o familie din Oţelu Roşu, județul Caras- Severin.
"Bunicul şi doi dintre nepoţii acestuia au murit în accident. Soţia bărbatului, fiica acestuia şi încă un minor au supravieţuit, dar sunt în stare gravă, internaţi într-un spital din Spania. Din câte ştim aici, pe plan local, tatăl copiilor se afla în Spania şi îşi aştepta familia. Când a aflat ce s-a întâmplat, acesta a avut nevoie de îngrijirea medicilor", a spus primarul.
Potrivit acestuia, familia este stabilită în Spania de mai multă vreme, iar în Oţelu Roşu mai aveau doua rude, fraţi ai bunicului care a murit în accident.
Trei români, între care doi copii, au murit, şi alţi trei - două femei şi un copil - au fost răniţi, luni, într-un accident rutier, în Spania, toţi şase fiind membri ai aceleiaşi familii, rezidenţi în Pamplona, relatează presa spaniolă.
În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa doi copii de şase, respectiv opt ani, şi bunicul acestora, în vârstă de 57 de ani, iar ceilalţi trei membri ai familiei au fost grav răniţi.
Potrivit MAE, Consulatul General al României la Bilbao a fost informat de către autorităţile spaniole cu privire la producerea unui accident rutier, luni, pe drumul naţional N121A, în dreptul localităţii Lantz, în jurul orei locale 16.30.
MAE preciza că în urma demersurilor iniţiate pe parcursul nopţii de către reprezentanţii Consulatului General al României la Bilbao au fost obţinute detalii privind situaţia celor trei romani internaţi, care se afla în prezent în afara oricărui pericol.
Un român se află în stare gravă în urma accidentului rutier produs luni în Spania, iar alţi doi au fost internaţi şi primesc îngrijiri, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX, confirmând informaţia din presa spaniolă privind decesul a trei români, dintre care doi minori.
Consulul a dialogat cu unul dintre cetăţenii români aflaţi în spital, care a precizat că se întorcea cu familia din România. În ceea ce priveşte cauza producerii accidentului, exista indicii ca şoferul, în încercarea de a evita un alt autovehicul, a schimbat direcţia de mers, lovind violent un copac, informa MAE.