Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

pontaChiar în ziua în care a aflat de la şefa DNA că dosarul său e aproape gata, sub pretextul unei scrisori pe tema luptei împotriva evaziunii fiscale, transmise pe Facebook  liderilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, premierul Victor Ponta se răfuieşte cu presa critică la adresa sa ca politician şi şef de guvern. De această dată pe listă, Realitatea TV, arătată cu degetul ca evazionistă. De reamintit că premierul însuşi este cercetat de DNA, în dosarul colegului său de partid Dan Şova, pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ponta face un istoric a insolvenţei postului de televiziune, declarându-se nemulţumit că ofensiva ANAF nu a avut succesul pe care şi l-ar fi dorit în justiţie. Mai exact, falimentul postului TV.  Motivul, spune el, ar fi „o disfuncţionalitate evidentă în activitatea judecătorului".

ANAF a întreprins toate măsurile legale posibile (cerere faliment la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă, sesizare penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizare CSM) însă toate acestea au rămas fără efect concret până în prezent, fiind "în lucru" (ceea ce evident că arată o disfuncţionalitate în activitatea judecătorului sindic responsabil)", se arată în postarea pe Facebook a premierului.

Ponta a susţinut că,în perioada anilor de insolvenţă, reprezentanţii SC "Realitatea Media" SA ar fi afirmat public că se bucură de "protecţia" PNL, deoarece sprijină activitatea acestui partid şi critică activitatea Guvernului şi a celorlalte formaţiuni politice.

"Având în vedere situaţia creată prin afirmaţiile reprezentanţilor societăţii respective şi prin sprijinul constant al partidului dvs. faţă de activitatea acestora, vă adresez public două întrebări concrete: 1. Consideraţi că SC «Realitatea Media» SA trebuie să plăteasca cei 92.63 milioane RON (peste 20 milioane Euro) datoraţi la bugetul consolidat de stat, sume acumulate prin neplata timp de 4 ani a taxelor şi impozitelor datorate? Da sau Nu (fără "dacă" şi "parcă"). 2. În cazul în care partidul dvs. va ajunge la guvernare, veţi continua eforturile legale ale ANAF de recuperare a acestei sume uriaşe sau veţi considera că aceştia trebuie «iertaţi» ca un fel de recompensă pe care trebuie să o acordaţi pentru sprijinul politic pe care partidul dvs. îl primeşte în această perioadă? Da sau Nu?", le scrie Ponta liderilor PNL.

Nu este pentru prima dată când Victor Ponta atacă mass media care nu-i este favorabilă, invocând organele de forţă ale statului, ANAF sau Parchetul General, instituţii din sfera sa de influenţă.

În momentul în care ziarul gândul a publicat primele informaţii despre cazul Duicu şi traficul de influenţă de la Palatul Victoria, şeful guvernului a afirmat că este victima unei „înscenări de presă". Informaţiile însă au fost confirmate cu documente, ancheta procurorilor în acest caz ajungând în instanţă. De asemenea, în momentul în care reporterii gândul i-au pus întrebări incomode legate de cazul Şova, şeful Guvernului a evitat răspunsul în conferinţa de presă, atacând însă gândul pe Facebook. Chiar dacă misiunea jurnalistului este cea de a informa, Ponta a susţinut că va răspunde doar „reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite".

Şi postul Realitatea a fost atacat de premier, Ponta refuzând să răspundă la întrebările unui reporter pe motiv că postul la care lucrează face evaziune. "Să arătaţi un bon fiscal dacă vreţi să vă răspund la întrebări !", a spus Ponta, după care a reluat ideea că el răspunde doar celor care îşi plătesc taxele.

gandul.info

Back To Top