Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

avocatul poporuluiAvocatul Poporului a anunțat că a depus o excepție de neconstituționalitate în legătură cu Ordonanța de Urgență nr. 13/2017 prin care au fost modificate Codurile Penale.

„Guvernul a spus că ordonanța este necesară pentru a transpune o directivă a UE, or verificând acea directivă am constatat că termenul de implementare este 1 aprilie 2018. Prin urmare este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbăută în cadrul Parlamentului pe baza unui proiect de lege. Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanța de urgență în cazul în care se declanșează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speță", a adăugat Avocatul Poporului.
Victor Ciorbea a trecut în revistă și câteva dintre aspectele pe care le consideră a fi contrare Legii fundamentale.
„În Ordonanța de Urgență se spune că suntem în prezența abuzului în serviciu doar în situația în care avem de-a face cu o încălcare a legii stricto sensu, respectiv lege sau ordonanță de urgență. Or, din diverse decizii ale Curții Constituționale, reiese în mod clar că trebuie avută în vedere accepțiunea largă, lato sensu, a noțiunii de lege. (...) A limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legilor, ordonanțelor și ordonanțelor de urgență și a nu ne referi la celelalte acte normative - hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale consiliilor județene și ale consiliilor municipale - înseamnă a scoate de sub incidența legii penale activitatea aproape întregii administrații", a atras atenția Avocatul Poporului.
Potrivit lui Victor Ciorbea o problemă ar reprezenta-o și faptul că Executivul nu a definit ce înseamnă „o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice", introdusă ca alternativă la depășirea pragului de 200.000 de lei în definirea abuzului în serviciu. „Prin urmare, apare încă un element de imprevizibilitate, de incertitudine care este contrar cerințelor în materie", a declarat Avocatul Poporului.

Back To Top