Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

calin popescu tariceanuCălin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea au criticat metodologia DNA la ședința Asociației Comunelor.

„În România este o vânătoare de vrăjitoare. Mulţi primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei. Foarte mulţi s-au dovedit că sunt nevinovaţi. Toată lumea în România face gargară cu corupţia, de dimineaţa până seara, numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte de cauze. Dacă vrem să avem o administraţie de calitate, cu oameni pregătiţi, nu ne imaginăm că-i plătim prost şi avem performanţă, nici în comunism nu era aşa."

Liviu Dragnea s-a pronunțat în favoarea clarificării legislației, astfel încât celor care fură să le fie frică, iar celor care nu o fac și care nu sunt corupți să li se ofere posibilitatea "să trăiască și să muncească liniștiți".

"Acolo trebuie să ajungem în această țară. Nici cu vinovății inventate, nici cu vinovății presupuse — trebuie să fie foarte clar. Oportunitatea este a celui care a fost ales sau care a fost numit în mod legitim într-un proces democratic. Oportunitatea ți-o dă legitimitatea unui vot, obligațiile asumate într-o campanie electorală și libertatea de a lua decizii împreună cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea așa cum crede acel Consiliul local ales de oameni. Prea multe instituții își dau cu părerea despre oportunitate: de ce ai făcut drumul ăla și nu l-ai făcut pe ăla? Trebuie să înțeleagă toată lumea că administrația publică din România trebuie să iasă din această stare de paralizie. Funcționari cărora le e frică să mai semneze, primari care nu știu dacă ceea ce fac azi nu e reinterpretat peste un an sau peste zece ani de zile, oameni de afaceri cărora le e frică să mai discute cu vreun primar sau cu vreun oficial din România. Mă refer la oameni de afaceri români, că ceilalți nu au probleme", a arătat Liviu Dragnea.

AGERPRES

Back To Top