Directorul Şcolii Gimnaziale „Veronica Micle" nr. 2, profesorul Gabriel Gavriluţ, a explicat că patru din cei cinci copii asixiați au jucat un joc periculos, iar al cincilea s-a simţit rău după ce i-a văzut pe ceilalţi în stare alterată.
Profesorul a precizat că nu crede că este vorba despre jocul sinucigaş „Balena Albastră" şi că va oferi un răspuns sigur după ce va finaliza ancheta.
„Am vorbit cu copiii şi mi-au spus că patru dintre elevii care au ajuns la spital jucau un joc cunoscut de zeci de ani: cine îşi ţine respiraţia mai mult, ajutat de altcineva din spate. Când au renunţat la joc, copiii prezentau probleme de respiraţie şi au intrat în panică. Profesorul de servicu şi întregul colectiv didactic au acţionat imediat, au chemat asistentul medical al şcolii şi apoi au sunat la 112. Părinţii copiilor au fost chemaţi la şcoală, apoi au mers la inspectorat şi la spital. La joc au participat patru copii. Al cincilea s-a simţit rău după ce a văzut ce se întâmplă cu colegii lui. Până în acest moment ştim că elevii au jucat un joc periculos, dar nu avem informaţii potrivit cărora au jucat «Balena Albastră»", a declarat Gabriel Gavriluţ.
Reprezentanţii Spitalului de Copii „Sfânta Maria" au precizat pentru „Adevărul" că doi dintre cei cinci elevii ajunşi în Unitatea de Primire Urgenţe sunt în stare gravă, dependenţi de oxigenoterapie. Starea celorlalţi este stabilă, arată medicii ieşeni.
„Cei cinci pacienţi au ajuns la spital după ce Într-o pauză au practicat un joc colectiv. Un coleg le-ar fi ordonat copiilor să nu respire, iar altul i-a strâns în braţe până şi-au pierdut starea de conştienţă. Doi pacienţi sunt mai grav după ce au suferit o sincopă şi au nevoie de oxigenoterapie. Copiii au fost investigaţi în echipă multidisciplinară şi au rămas internaţi pentru supraveghere", a arătat dr. Tamara Roşu Solange, şefa UPU de la Spitalul de Copii din Iaşi. Potrivit medicului, unul dintre copiii care nu se află în stare gravă i-ar fi explicat că jocul din cauza căruia i s-a făcut rău nu ar avea legătură cu „Balena Albastră". „Copiii au arătat că este un joc pe care îl cunoşteau, dar pe care nu l-au mai practicat până acum. Cei cinci elevi nu aveau niciun semn pe mâini sau pe picioare, aşa cum prevede jocul Balena Albastră", a mai arătat medicul ieşean.