Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a anunțat că a înaintat o sesizare penală după ce s-a constatat că, din 15 scannere Roboscan aflate în punctele de frontieră, numai unul funcționează.
Singurul aparat funcțional este cel din punctul Stânca- Costești. În punctele de fronieră mai sunt alte 14 dispozitive Roboscan care nu funcționează, s-a constatat în urma unor controale dispuse de președintele ANAF. "Astfel, direcția de control din cadrul ANAF a constatat neregularități cu privire la încheierea și derularea contractului de mentenanță pentru aceste scannere și a sesizat organele abilitate în materie penală. Precizăm că principala prioritate ANAF este aceea de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a contrabandei, iar funcționalitatea acestor scannere asigură un mijloc important în acest domeniu, în condițiile în care tehnologia la care am făcut referire realizează imaginea radiografică a unui autovehicul, camion, container sau orice alt obiect cu dimensiuni similare în vederea depistării de mărfuri de contrabandă sau materiale interzise", se arată într-un comunicat al instituției.
Conducerea ANAF l-a informat în scris pe premier cu privire la această situație și urmează ca pe baza unei analize să fie prezentat Guvernului calendarul de reoperaționalizare a echipamentelor tip Roboscan.
Foto arhivă