Replică a Ministerului Sănătății, după ce vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu afirmase într-o emisiune televizată că sunt probleme mari cu asigurarea vaccinurilor pentru copii. Parlamentarul social-democrat a precizat că a avut o discuţie prin telefon cu ministrul Sănătăţii, care dăduse asigurări că vaccinurile se găsesc la medicii de familie sau în farmacii. Ulterior, Andronescu a declarat, la Digi24, că a verificat și a constatat că nu toate farmaciile au vaccinuri, iar la medici sunt insuficiente. Acum Ministerul vine cu precizări.
„Conform normelor legale, părinții care doresc imunizarea copiilor trebuie să se îndrepte către medicii de familie, nu către furnizorii de medicamente privați, în speță către farmacii”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătăţii.
„Stocurile de vaccin cuprinse în Programul Național de Vaccinare (inclusiv vaccinul ROR, Hexavalent și Tetravalent la care se face referire cu insistență în cadrul unor dezbateri politice) SUNT DISPONIBILE în toată țara. Reamintim faptul că Ministerul Sănătății a derulat în procedură de urgență toate achizițiile necesare pentru asigurarea vaccinurilor cuprinse în Programul Național de Vaccinare, acordând o atenție specială procurării dozelor de vaccin antirujeolic”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Oficialii ministerului mai vorbesc de „încercări de a induce în eroare opinia publică și de a prezenta în mod fals activitatea acestei instituții și pe toți cei implicați în desfășurarea programelor de sănătate publică”.