Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un mesaj critic la adresa coaliţiei PSD-ALDE, la scurt timp după instalarea în funcţii a componenţilor noului cabinet guvernamental.
„Au trecut abia şase luni de când ne-am întâlnit aici pentru a învesti un guvern PSD-ALDE după ce au fost câştigate alegerile. O formulă scurtă, foarte scurtă, care ar caracteriza aceste prime şase luni ale mandatului coaliţiei ar putea suna: aţi băgat ţara în criză fiindcă nu aţi ştiut să guvernaţi. Faptele rămân şi dovadă că această formulă scurtă de concluzii e adevărată e chiar moţiunea de cenzură prin care aţi demis propriul guvern. Şi asta e o noutate în spaţiul democratic european. Fostul guvern va rămâne în istorie pentru nefericita OUG 13, iar coaliţia PSD - ALDE prin faptul că şi-a demis prin moţiune de cenzură propriul guvern”, a afirmat preşedintele României, citat de Digi 24.
„După ce unii s-au străduit mult să termine această criză, găsim coaliţia cu un nou guvern şi surprinzător cu un nou program de guvernare. Noi taxe se anunţă pentru români, noi impozite, după ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile românilor, deja se anunţă contramăsuri”, a punctat Klaus Iohannis. „Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile, nu veţi mai putea merge în faţa românilor că acest program a fost votat. Este dreptul legitim al coaliţiei să meargă cu ce program de guvernare doreşte în Parlament, dar în şase luni schimbăm de la reduceri de taxe la reintroduceri de taxe, de la creşteri de salarii la taxă de solidaritate. Un astfel de comportament cu certitudine nu se încadrează în ce se numeşte predictibilitate fiscală. Un astfel de comportament guvernamental induce dubii în rândul mediului de afaceri, dacă va fi sustenabil, nu ştim, nu am văzut astfel de calcule. Vă solicit să guvernaţi în aşa fel încât românii să aibă garanţia că Guvernul apară şi promovează statul de drept. Nu-mi doresc niciodată să mai avem sincope de tipul OUG 13. Vă rog să faceţi tot ce e necesar pentru a arată partenerilor noştri din NATO, din UE, că suntem oameni serioşi, suntem o ţară serioasă, cu toate sincopele politice, şi că ştim să ne respectăm angajamentele. Dovediţi că ştiţi să respectăm angajamentul de 2% pentru apărare, dovediţi că suntem capabili să ţinem deficitul sub control, să avem în continuare creştere economică. Fie că această a două încercare de guvernare să aibă mai mult succes decât prima”, a conchis ăreşedintele Iohannis.
Noul Guvern al României este format din primul-ministru Mihai Tudose; Sevil Shhaideh-vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale; Graţiela Gavrilescu-vicepremier, ministrul Mediului; Rovana Plumb-ministru delegat pentru Fondurile Europene; Mihai Fifor-ministrul Economiei; Teodor Meleşcanu-ministrul Afacerilor Externe; Carmen Dan-ministrul Afacerilor Interne; Petre Daea-ministrul Agriculturii; Adrian Ţuţuianu-ministrul Apărării Naţionale; Lucian Romaşcanu-ministrul Culturii; Liviu Pop-ministrul Educaţiei; Lucian Georgescu-ministrul Cercetării; Toma Petcu-ministrul Energiei; Ionuţ Mişa-ministrul de Finanţe; Tudorel Toader-ministrul Justiţiei; Doina Pană-ministrul Apelor şi Pădurilor; Lia Olguţa Vasilescu-ministrul Muncii; Lucian Şova-ministrul Comunicaţiilor; Florian Bodog-ministrul Sănătăţii; Răzvan Cuc - ministrul Transporturilor; Marius Dunca-ministrul Tineretului şi Sportului; Gabriel Petrea-ministrul delegat pentru Dialog Social; Viorel Ilie-ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul; Ilan Laufer-ministrul pentru Mediul de Afaceri; ministrul Turismului-Marius Dobre; Andreea Păstârnac-ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni; Victor Negrescu - ministrul Afacerilor Europene; Marcel Ciolacu-vicepremier fără portofoliu.