Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului. Din septembrie, niciun părinte nu va mai primi, lunar, mai mult de 8.500 de lei.
Potrivit datelor date publicității de reprezentanții Guvernului, aproximativ 1.100 de beneficiari, din totalul de aproape 161.000, primesc, în prezent, indemnizații de peste 9.000 de lei, dar diferențele sunt uriașe. "În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă. Cele mai mari cuantumuri sunt de 159.000 lei, respectiv 108.700 lei (în București), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanța), cuantumuri de 50.000 lei – 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul București și în județele Galați, Buzău, Dolj, Arad, Dâmbovița etc. Din suma totală care se acordă lunar de la buget pentru plata indemnizației pentru creșterea copilului, de circa 274 milioane lei, aproximativ 130 milioane lei (47,4% din total) reprezintă plăți pentru beneficiarii care primesc cuantumul minim al indemnizației (85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată – 1.233 lei), iar 1.100 de beneficiari primesc o indemnizație mai mare de 8.500 lei, primind aproximativ 16 milioane lei lunar (5,9% din total)", exemplifică reprezentanții Guvernului.
Executivul precizează că, față de România, majoritatea statelor UE practică sisteme de tip contributiv, cu perioade cuprinse între 6 luni și 3 ani (cu diferențe in cazul familiilor monoparentale sau suplimente de perioade în cazul copiilor cu dizabilități), cuantumurile, de regulă, fiind stabilite pornind de la o valoare fixă, la care se adaugă o componentă care ține de perioada lucrată, tipul de contract, numărul de copii și ce alte beneficii mai primește familia. Cel mai mare cuantum al acestui tip de sprijin se înregistrează în Germania, 1.800 euro, România depășind, în prezent, de 19 ori acest cuantum, mai explică reprezentații Guvernului. Potrivit sursei citate, la noi, "acest drept nu este unul contributiv ci doar adresat părinților activi pe piața muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuție pentru acoperirea unui risc și sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale inclusiv cele din sănătate, educație, ordine publică și apărare și asigurarea altor drepturi sociale".
Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 8.500 de lei pe lună, iar măsura se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie, inclusiv pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date.