Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Aglomerația de la Pașapoarte schimbă legea! Pentru că nu mai face față valului de solicitări, MAI propune modificarea reglementărilor în vigoare, în sensul creșterii valabilității documentelor eliberate pentru persoanele care au peste 25 de ani și limitarea situațiilor în care poate fi eliberate un pașaport simplu temporar.
Ministerul Afacerilor Interne a lansat, în dezbatere publică, un proiectul de modificare a legii privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, propunând creșterea valabilității pașaportului simplu electronic. Măsura vizează documentele solicitate de persoane cu vârste peste 25 de ani. "Prin proiectul de lege, propunem dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opțiunea a ținut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate. De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pașapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani", anunță MAI.
Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani.
O altă măsură este limitarea situațiilor în care se poate solicita în regim de urgență un pașaport temporar. Oficialii din MAI spun că, astfel, vor să elimine cazurile în care cetățenii cer, pe ultima sută de metri, documentul de călătorie, pentru că au uitat să rezolve din timp această problemă, contribuind astfel la aglomerarea serviciilor de specialitate din teritoriu. "În prezent, o persoană poate solicita în regim de urgență un pașaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără a i se cere să dovedească urgența invocată, ceea ce a încurajat foarte mulți cetățeni să opteze pentru acest tip de pașaport atunci când au uitat să-și facă din timp documentul de călătorie sau când nu au dorit să aștepte timpul necesar realizării unui document electronic. Prin proiectul de lege propunem ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența", mai anunță oficialii MAI.
Astfel, pașapoartele temporare vor mai fi eliberate numai în "situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu este timp pentru emiterea pașaportului simplu electronic" ori pentru minori, "dacă urmează o deplasare în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viața ori sănătatea este pusă în pericol".
Cei care nu doresc să li se elibereze un document electronic vor putea opta pentru un pașaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic.

"Aceste măsuri legislative sunt o continuare a măsurilor pe care ministrul afacerilor interne Carmen Dan le-a dispus în plan administrativ și care privesc: deblocarea încadrării a 35 de posturi din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte, implementarea unui sistem de programare on-line pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor (în prezent acesta fiind funcțional la nivelul a 34 de județe, finalizarea implementării acestuia la nivel național fiind stabilită pentru data de 18.12.2017) și prelungirea, la nevoie, a programului de lucru cu publicul, în intervalul orar 8,30 - 18,30 de luni până vineri cu organizarea activității în mod corespunzător, în doua schimburi, în perioadele cu un aflux mare de cereri. Demersul legislativ va fi însoțit și de o campanie de conștientizare a cetățenilor care va începe din această lună în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe", mai anunță MAI.
" În pofida tuturor măsurilor adoptate, atât în țară, cât și la ambasade/ consulate, numărul în continuă creștere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie, ce se preconizează pentru următorii ani, ar putea conduce la imposibilitatea preluării în totalitate a acestora. Aceste tendințe sunt generate atât de mobilitatea crescândă a cetățenilor români, cât și de evoluțiile imprevizibile ale evenimentelor care au avut loc pe scena politică europeană, precum Brexit. De asemenea, în ultimii ani, au fost înregistrate, în străinătate, solicitări tot mai numeroase din partea unor autorități publice, instituții bancare, angajatori, pentru prezentarea unui pașaport simplu electronic valabil și nu a unei cărți de identitate. (...) În plus, au fost primite o serie de interpelări, dar și de memorii din partea cetățenilor români, care reclamă valabilitatea redusă a pașaportului simplu electronic în comparație cu cea existentă în alte state", argumentează inițiatorii proiectului, în expunerea de motive.
Aceștia mai arată că, în urma analizării situației aferente statelor membre U.E., a rezultat că dintre cele 23 de state care eliberează pașapoarte electronice cu termen de valabilitate diferențiat, în funcție de vârsta titularilor, 18 emit documente cu valabilitate de 10 ani. Pentru cetățenii cu vârste sub 18 ani, 21 de state emit documente de călătorie cu valabilitate de 5 ani. Dintre cele 13 state membre U.E. ale căror pașapoarte au mediul electronic de stocare (cip-ul) introdus în pagina de policarbonat (ca și România), 9 eliberează, în funcție de vârsta titularilor, pașapoarte electronice cu valabilitate de 5 ani (fie până la împlinirea de către titular a vârstei de 18 ani, fie între anumite limite ale perioadei minorității) și pașapoarte electronice cu valabilitate de 10 ani, iar în 10 dintre statele membre U.E. ale căror pașapoarte au mediul electronic de stocare (cip-ul) introdus în copertă, se eliberează documente cu termen de valabilitate de 10 ani.

Back To Top