Măsuri de urgență au fost luate în nordul țării, după ce un porc mistreț radioactiv a fost identificat în județul Suceava, aproape de granița cu Ucraina.
Direcţia Sanitar Veterinară Suceava a identificat un porc mistreţ radioactiv în judeţul Suceava, la o distanţă de circa 10 kilometri de frontiera cu Ucraina. Animalul a fost împușcat pe un fond de vânătoare care aparţine Romsilva, a anunţat joi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, potrivit News.ro.
Analizele efectuate arată ca nivelul de contaminare radioactivă a fost depăşit, mistrețul, un mascul de trei ani, fiind contaminat cu izotopii Cesiu 137 şi Cesiu 134.
Acesta a fost identificat în zona Lucina, pe fondul de vânătoare 17 Botuş, gestionat de Ocolul Silvic Breaza din cadrul DS Suceava, mai precizează sursa citată.
În urma acestei descoperiri, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a dispus ca structurile subordonate Ministerului Mediului (Garda de Mediu prin Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava şi Agenţia de Protecţia Mediului Suceava) să recolteze probe în vederea determinării radioactivităţii de pe suprafaţa solului, din apă şi din aer, respectiv de la nivelul plantelor din pajişti şi păşuni, pentru a identifica sursa de radiaţii.