Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

parlamentariAmbasadorii a șapte state UE și-au exprimat îngrijorarea legată de modificările aduse legilor Justiției în România. Avertismentul este semnat de trimişii la Bucureşti din Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca şi Finlanda.

 

Cei şapte ambasadori au transmis un comunicat comun în care  avertizează că „schimbările aduse la legile Justiției riscă să pună în pericol progresele înregistrate de România”, informează Digi 24. În comunicat este evidențiată „necesitatea predictibilității, a transparenței depline și a consultărilor incluzive în ceea ce privește reforma justiției, în conformitate cu prevederile raportului Comisiei Europene din cadrul MCV”.

„Facem apel la părțile implicate în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneția, pentru a menține astfel independența sistemului judiciar și a păstra intact procesul de reformă în general. Avem încredere că toți actorii politici implicați vor acorda atenția cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanță cu angajamentul nostru european comun, și vom fi în  continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament”, se mai arată în comunicatul de presă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi seara, că are anumite „nedumeriri” referitoare la scrisoarea comună a celor şapte misiuni diplomatice în România şi că aceasta ar putea fi „rezultatul unei insuficiente cunoaşteri” asupra conţinutului legilor privind funcţionarea Justiţiei. „Am citit scrisoarea (...) şi am anumite nedumeriri (...) ca să folosesc un limbaj cât mai elegant. Pe de o parte mă bucură că ambasadorii statelor Uniunii Europene sunt preocupaţi în calitatea de parteneri, de prieteni ai României, de evoluţiile din România. Acest lucru este un lucru pozitiv, un aspect pozitiv. Acum, citind această scrisoare şi analizând-o, îmi dau seama că există două ipoteze care au stat la baza aserţiunilor făcute în această scrisoare. Prima ipoteză practic nu vreau să o iau în considerare, anume o, nu ştiu, hai să spunem, o bănuială de rea intenţie. Dacă această ipoteză o eliminăm, nu rămâne decât cealaltă, care pare să fie rezultatul unei insuficiente cunoaşteri, unei insuficiente informări asupra problemei. Adică asupra conţinutului legilor care vin să fie în aceste zile votate în Parlament şi care vizează practic chestiuni ce ţin de organizarea justiţiei”, a spus Tăriceanu, potrivit Agerpres.

La rândul său, Florin Iordache, președintele comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției, răspunde mesajului celor șapte ambasadori: „Eu rog toţi cei care aduc critici la cele trei legi să se uite cu foarte mare obiectivitate pentru că legile sunt nişte legi mai bune, nişte legi mai coerente, nişte legi în concordanţă cu normele şi cu legislaţia europeană şi nu fac decât să ajute sistemul judiciar din România”.

Back To Top