Curtea Constituţională a României a judecat, marți, sesizarea înaintată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată.
Președintele CCR, Vale Dorneanu, a explicat că obiecția de neconstituțională formulată de președinte a vizat abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcţionarilor publici care au fost trimiţi în judecată. Potrivit lui Dorneanu, abrogarea s-a făcut ilegal, a stabilit Curtea Constituțională.
Sesizare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a fost transmisă în decembrie la CCR, de președintele Klaus Iohannis, iar Curtea a amânat dezbaterile pe acest subiect, programate la jumătatea lunii trecute.
În sesizare, preşedintele Iohannis preciza că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie.
" În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că sancțiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr.188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcționarului public trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public. (...)Ținând cont de natura administrativă a acestei măsuri, «nu se pune problema nerespectării prezumției de nevinovăție, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfășurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcționar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare»", a argumentat președintele, în sesizarea transmisă CCR.
" Această sancțiune este una temporară și urmărește un scop legitim, fiind în concordanță cu exigențele constituționale. Funcționarul public al cărui raport de serviciu a fost suspendat își reia activitatea în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal. De asemenea, respectivului funcționar public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin raportare la scopul legitim avut în vedere de legiuitor, măsura este justificată de necesitatea asigurării autorității și integrității funcției publice. Măsura suspendării raportului de serviciu vizează doar infracțiuni de o anumită gravitate: infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori situația unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana ce deține funcția publică incompatibilă cu exercitarea respectivei funcții publice", se mai arăta în sesizarea transmisă Curții Constituționale.
Categorie: Știri naționale
CCR a decis: Funcționarii publici trimiși în judecată , suspendați din funcție
- Scris de Ioana POPA