Marea Moschee nu se mai construieşte din lipsa banilor. Muftiul Iusuf Murat a declarat pentru TVR că terenul de 1,1 hectare, din Capitală, de lângă Romexpo, a fost deja înapoiat statului român. El a mai precizat că decizia de a stopa construcţia nu are legătură cu faptul că au existat voci care s-au opus proiectului.
Costurile Marii Moschei se ridicau la trei milioane de euro, bani pe care statul turc ar fi trebuit să îi suporte în totalitate. Sistarea finanţării este o decizie luată la Ankara, a declarat acesta.
Primăria Sectorului 1 a eliberat în aprilie 2016 certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenționa să o construiască pe Bulevardul Expoziției nr. 22-30.
Oficial, în România sunt 67.000 de credincioși musulmani. Cei mai mulți sunt în Dobrogea. De asemenea, 9.000 locuiesc în Bucureşti, notează Digi 24.