Înalta Curte de Justiție din Serbia a respins cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță. Hotărârea nu este deocamdată definitivă.
Prin decizia Înaltei Curți de Justiție din Belgrad se admite și că, în luna iunie, prin decizia Direcţiei pentru Azil a Ministerului sârb de Interne, Sebastian Ghiţă a devenit eligibil pentru azil în Serbia, "din cauza acţiunilor de persecutare la care a fost supus în ţara de origine ca reacţie la exprimarea opiniilor politice".
Sebastian Ghiță a fost văzut în România, ultima dată, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016.
Acesta a fost prins la Belgrad în aprilie 2017.
Decizia instanței de la Belgrad poate fi atacată la Curtea de Apel, urmând ca hotărârea definitivă să fie comunicată autorităților române.