Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

reteta electronica farmacieLegea farmaciei a fost modificată și completată în sensul adoptării de măsuri pentru protecția pacientului, Practic, au fost stabilite sancțiuni în cazul unor abateri comise de unitățile farmaceutice.

Sancțiunile se vor aplica farmaciilor în cazul eliberării de medicamente fără preț de producător aprobat de Ministerul Sănătății, sau, în cazul practicării unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății, conform prevederilor legale, informează oficialii din MS De asemenea,  sunt prevăzute sancțiuni pentru unitățile farmaceutice care  nu dețin autorizație de funcționare emisă de Ministerul Sănătății în conformitate cu prevederile legale pentru vânzarea şi eliberarea on line a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală.

Totodată, s-a decis inspecția de autorizare a unităților farmaceutice, care până în prezent este realizată de Ministerul Sănătății, să treacă în sarcina Direcțiilor de Sănătate Publică. "În același timp, în vederea asigurării unei supravegheri eficiente și riguroase a activităților desfășurate în unitățile farmaceutice, actul normativ  aprobat mai prevede ca inspecția de supraveghere a activității unităților farmaceutice va fi exercitată de către personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, instituție cu infrastructură și capacitate de a exercita  această activitate", informează MS.

Back To Top