Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunțat sâmbătă că documentul prezentat de liberalul Florin Cîţu, în care se face referire la înghețarea salariilor bugetarilor din 2019, este o variantă de lucru, care ar presupune însă și aplicarea mai rapidă a Legii Salarizării, adică în 2020, nu până în 2022. Totodată, însă, Teodorovici a vorbit despre înghețarea angajărilor în sectorul public. În același timp, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, spune că Legea salarizării trebuie aplicată așa cum a fost adoptată de Parlament.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a confirmat sâmbătă că există acest scenariu al înghețării majorărilor de salarii programate inițial pentru anul viitor, regăsit într-un document prezentat de liberalul Florin Cîțu (VEZI DETALII). Teodorovici susține însă că alte majorări programate să aibă loc până în 2022 ar putea fi acordate mai devreme, adică până în 2020, iar acest lucru ar veni la pachet cu scenariul privind înghețarea salariilor.
"Avem o aplicare până în 2022 a acestei legi. Un scenariu făcut la noi la Ministerul de Finanțe este de a aplica această lege până în 2020, deci cu doi ani de zile mai devreme, pentru că am auzit tot felul de acuze că vrem să aplicăm aceste două legi undeva după 2020. Nu, este o dovadă că se vor putea aplica chiar mai devreme și sunt câteva calcule care s-au făcut și trimis Comisiei Europene pentru o discuție pe care o avem în mod normal cu cei de acolo", a spus Eugen Teodorovici.
Ministrul a mai anunțat, într-o intervenție telefonică la un post central de televiziune, că peste câteva săptămâni va fi prezentat în Guvern cu proiectul de buget pe anul 2019, "moment în care cu toţii vom vedea, inclusiv domnul senator şi ceilalţi colegi din Opoziţie, că ceea ce noi am promis vom şi respecta pentru anul 2019 şi anii care urmează".
Tot sâmbătă, însă, Lia Olguța Vasilescu a transmis, pe Facebook, un mesaj prin care arată să singura variantă agreată este cea a aplicării Legii salarizării așa cum a fost adoptată în Parlament. "Așa cum nu ne-am blocat pana acum și cum am găsit fondurile necesare plății pensiilor și salariilor, așa se va întâmpla și anul viitor. Legea salarizării se va aplica așa cum a fost ea adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu și anume sa se aplice direct grila din 2022 în 2020, așa cum au solicitat, in mod repetat, mai multe federații sindicale. Consideram însă că legea trebuie aplicată așa cum a fost adoptată de Parlament și cum este în vigoare, cu aplicare etapizată până în 2022 și creștere anuală cu 25 la sută din diferență până la grila din 2022. Mai mult, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creșterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an și la diferențierea salariului minim în funcție de studii sau vechimea de peste 15 ani", a scris ministrul Muncii, într-o postare în care a inclus analiza Comisiei de prognoza și a MMJS și calendarul creșterilor.

