Evenimentul a început în Piaţa Unirii, unde părinţi şi rude ale celor dispăruţi, dar şi supravieţuitori au venit cu flori şi lumânări pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în tragedia de acum trei ani.
De asemenea, participanţii la marş au avut o cruce imensă albă, pe care au scris ''Colectiv'', dar şi numele celor 65 de tineri care au pierit în incendiu.
Aceştia au plecat spre locul unde a avut loc tragedia, cărând acea cruce în lumina unor torţe şi în sunet de chitare. În tot acest timp, circulaţia a fost oprită pe traseu, la faţa locului fiind numeroase echipaje de Poliţie şi Jandarmerie.
Sursa: Agerpres