Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Fostul deputat Sebastian Ghiță a anunțat că a făcut o plângere penală pe numele Laurei Codruța Kovesi, la Secția Specială pentru anchetarea magistraților.

 

Ghiță o acuză pe fostă șefă DNA că i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

"În timpul acestei relaţii de prietenie Laura Codruța Kovesi mi-a solicitat personal în primăvara anului 2011, moment în care deţinea funcţia de Procuror General al României, să efectuez plata unui sume de bani pentru urgentarea unui caz (dosar penal) de care aceasta se ocupa în mod direct şi personal, caz de notorietate care ar fi ajutat-o foarte mult în cariera sa profesională dacă se finaliza în modul dorit de ea. În mod concret Kovesi a pretins în mod direct şi a primit o sumă de bani pentru aducerea în ţară a lui Popa Nicolae, la momentul oportun, ales cu atenţie deosebită de Kovesi personal", spune Ghiţă în denunţul său.

"După ce am prezentat statului român toate elementele privin activitatea infrațională a acestui grup Onea – Kovesi am văzut că nimic nu s-a întâmplat și că tot ce face acest grup  dosare fabricate este ascuns, pitit. Ce m-a făcut să fac această plângere este că această secție de urmărire a magistraților permite cetățenilor să prezinte probe", a declarat Sebastian Ghiță la România TV.

La începutul lui 2017 Sebastian Ghiţă susţinea că o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popă, din Jakarta, la cererea lui Kovesi şi a statului.

Potrivit lui Sebastian Ghiţă factură prin care a fost plătit avionul a ieşit la iveală de curând, în urma unui control de la Antifraudă.

"La momentul în care am încercat să mă feresc de răutatea lor nu am avut dovezi despre existenţa acelei facturi. Am aflat că un raport al ANAF a descoperit acea factură. De la o firmă din Ploieşti s-au plătit aceşti bani. Acum Kovesi nu mai poate să îl trimită pe Negulescu să fure documentele de la firmă, să o percheziţioneze. Acest raport a descoperit, este menţionat negru pe alb, data, suma. Acele documente vor ajunge la procurorii de la Parchetul General. Kovesi i-a ordonat lui Negulescu  să facă o percheziţie şi să ia acel document. Nimeni nu a ştiut de ce oamenii din Ploieşti au fost arestaţi", a acuzat Ghiță.

Back To Top