Fostul președinte Ion Iliescu este de vineri, 21 decembrie 2018, inculpat în dosarul Revoluției. Procurorii au luat aceeași decizie și în cazul lui Gelu Voican Voiculescu. În urmă cu an, cei doi deveneau suspecți în dosar. Fostul preşedinte este acuzat de crime împotriva umanităţii. Procurorii au luat aceeași decizie și în cazul lui Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN).
Potrivit procurorilor, „prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.” Astfel, în urma acestor evenimente au rezultat 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, dar și vătămări psihice. „Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00)”, precizează procurorii.
”Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, au transmis procurorii.
Aceştia susţin că, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.
”Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe”, a mai transmis Parchetul General.
Procurorii spun că psihoza teroristă ”ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice”. ”Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00). Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”, se mai arată în comunicatul Parcheului General.
Probatoriul administrat în cauză relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ”ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”.