Un parlamentar crede că a găsit soluția ca trotuarele să nu mai fie blocate cu mașini staționate și propune modificarea Codului rutier, astfel încât legea să permită ridicarea autovehiculelor lăsate așa de proprietari.
Deputatul USR Cătălin Drulă vrea să schimbe Codul rutier astfel ca mașinile parcate pe trotuar să poată fi ridicate. "Poliția nu poate face nimic în prezent și sunt situații când se poate bloca accesul într-un spital sau unități de învățământ. În toate aceste situații, poliția poate să pună o amendă în parbriz, dar nu poate face nimic pentru a înlătura efectiv pericolul. Lipsa locurilor de parcare este o problemă reală. Asta nu înseamnă că unii dintre noi trebuie să-i chinuim pe ceilalți", a declarat acesta, potrivit digi24.ro.
Acesta susține că, astfel, pietonii nu s-ar mai expune riscului, fiind nevoiți să circule pe carosabil pentru a ocoli mașinile care ocupă trotuarul.
Bucureștiul, dar și marile orașe, se confruntă cu probleme reale în asigurarea locurilor de parcare, atât în zonele aglomerate, dar și în cele rezidențiale, trotuarul fiind deseori folosit ca spațiu de parcare și de locatarii de la blocuri sau case.
Potrivit datelor publicate de DRPCIV, numai în decembrie anul trecut au fost înmatriculate, la nivel național, 12.592 de vehicule noi, cu 12,05% mai multe față de aceeași perioadă a anului precedent.
La jumătatea lui 2018, o statistică furnizată de Direcția amintită arăta că, în România, erau înmatriculate 7.941.151 de vehicule, din care 1.351.460 în București.