Răzvan Cuc ar putea reveni la Ministerul Transporturilor, pe care l-a mai condus în mandatul Guvernului Tudose, în timp ce noua propunere a PSD pentru Ministerul Dezvoltării și funcția de vicepremier este Daniel Suciu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat noile propuneri marți seară, după ședințe CEx-ului PSD. „Am hotărât ca la ministerul Transporturilor să meargă Răzvan Cuc, care a mai ocupat această funcţie, şi are experienţă necesară pentru a prelua acest minister. Iar la Ministerul Dezvoltării Regionale şi ca vicepremier, Daniel Suciu. Acestea sunt cele două nominalizări votate în cadrul CEx care cred eu trebuie acceptate de Iohannis. Mâine (miercuri - n.r.) voi trimite nominalizările către Cotroceni. Îl voi şi suna pe preşedintele Iohannis şi sper să înţelegem că toţi trebuie să fim responsabili şi să fim conştienţi că oamenii aşteaptă de la noi multe lucruri pe care le-am promis şi să înţelegem faptul că deţinem Preşedinţia Consiliului UE şi avem foarte multe dosare care ţin de Ministerul Transporturilor şi Dezvoltării. Cred că dincolo de jocuri politice, mai important este ceea ce se întâmplă în ţară”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei.
Liviu Dragnea, președintele PSD, a anunțat că, dacă șeful statului va refuza și aceste propuneri, social-democrații se vor întâlni din nou, pentru a lua o decizie "mai apăsată".
Foto: libertatea.ro