O tânără de 25 de ani, care a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului, va fi transferată în Belgia pentru că spitalele din România fie nu au locuri, fie nu au aparatura necesară.
Fata a stat 4 ore într-un elicopter care trebuia să o ducă, din Tulcea, la Spitalul Judeţean din Timişoara. A ajuns la spitalul din Constanţa, unde nu există o secţie specializată pentru tratarea pacienţilor cu arsuri grave, și abia după aceea au început pregătirile pentru transferul în străinătate, potrivit Digi 24.
Pacienta a fost salvată dintr-un incendiu produs zilele trecute.
„Am primit loc la Timișoara. S-au făcut acte tot, a venit elicopterul, ea plecând spre Timișoara dar undeva la București ne-au sunat de la Tulcea și ne-au zis că se întorc la Constanța. În drum spre Constanța, au sunat de la Timișoara că s-a stricat monitorul, la București nefiind locuri, a repartizat-o aici la Constanța, unde ni s-a spus că nu e de ea. Noi vrem un spital de arși, vrem să o mutăm în Olanda. Ei trebuie să o ia de la un spitalul de arși din București, din Timișoara ca să poată să îi facă transferul. Și la spitalele noastre din România ar avea șanse, dar nu se găsesc locuri”, spune fratele tinerei arse, pentru sursa citată.
Până la urmă, aceasta ar urma să ajungă în Belgia.