Au loc percheziții, miercuri dimineață, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", dar şi acasă la un ofiţer al instituţiei bănuit de polițiști că ar fi persoana care a ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan.
Ofițerul de poliție vizat de anchetă, Adrian George Bărbulescu, este angajat al Academiei de Poliție, potrivit Digi 24. Acesta a fost depistat în Slatina și va fi adus în București, la audieri în București. Bărbatul lucrează la o structură de suport, a absolvit Academia de Poliție în ultimii doi ani și nu este înscris la școala doctorală, mai precizează sursa citată.
Jurnalista Emilia Şercan, cea care a publicat anchete privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de învăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, în urmă cu o săptămână, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea, și că a depus o plângere la Poliție (VEZI DETALII).
După apariția informației că a fost identificat și depistat cel care ar fi autorul amenințării, Emilia Șercan a publicat, tot pe Facebook, o primă reacție. "A fost identificată persoana care m-a amenințat cu moartea. Este un ofițer de poliție, angajat al Academiei de Poliție. Sunt într-o evidentă stare de consternare. Un ofițer de poliție, pus să apere legea, amenință cu moarte un ziarist de investigație. Este inimaginabil așa ceva! Sper că de data asta va exista puțină onoare prin structurile de conducere ale Academiei de Poliție. Revin", a scris Emilia Șercan.