Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

DNA a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de rectorul și prorectorul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza",  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj. Vineri, Mihail Marcoci și-a dat demisia din funcția de prorector, după o discuție cu ministrul de Interne, Carmen Dan.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", și față de Petrică Mihail Marcoci, prorectorul Academiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj.

"La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și, pe parcursul săvârșirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări. Concret, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, relația personală care se dezvoltase între ei și recunoștința acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje de amenințare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian. Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuții pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât și împreună, în sediul Academiei de Poliție. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliție, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierelor celor doi ofițeri superiori, astfel încât pentru aceștia era esențial ca anchetele jurnalistice să înceteze.

În acest context, trebuie avut în vedere că funcțiile în cadrul învățământului universitar presupun deținerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat. Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcția de prorector depinde în mod direct de rectorul instituției de învățământ, astfel încât pierderea funcției de către Iacob Adrian ar fi avut consecințe negative și asupra acestuia.

În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de amenințare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor.

De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conținutul mesajelor de amenințare care urmau să fie transmise persoanei vătămate și i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală", au precizat procurorii DNA în comunicatul dat publicității.

Ancheta se referă la dosarul deschis în urma amenințărilor adresate jurnalistei Emilia Șercan.

Procurorii au anunțat că, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale, să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență, să nu exercite funcția de rector, respectiv prorector și să nu își mai desfășoare activitatea în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

MAI a anunțat, vineri, că solicită demisia lui Adrian Iacob și Mihail Marcoci, rectorul, respectiv prorectorul Academiei de Poliție, ministrul Carmen Dan luând act de controlul judiciar sub care au fost plasați cei doi în dosarul privind amenințarea Emiliei Șercan. Cei doi vor fi puși la dispoziție.

Mihail Marcoci a anunţat, după discuţia cu ministrul Carmen Dan, că şi-a dat demisia din funcţia de prorector al Academiei de Poliţie şi a menţionat că îşi exprimă regretul pentru situaţia creată, însă nu a făcut presiuni asupra ofiţerului pentru a-i trimite mesaje de ameninţare Emiliei Şercan.

„Mi-am dat deja demisia, acordul de demisie a fost scris. Mi-am dat demisia acum, am avut o discuţie cu doamna ministru de Interne în care mi-am exprimat regretul pentru cele întâmplate, este o anchetă în curs. Nu vă pot da nimic din dosar. Nu am făcut niciun fel de presiuni asupra ofiţerului. Aveti răbdare, veţi vedea din dosar. (...) Eu nu am avut niciun fel de relaţie apropiată cu acel tânăr ofiţer. La un moment dat, nici nu ştiam cum îl cheamă. Nu a studiat la specializările mele. (...) O sa vedeţi din declaraţia mea de avere, din activităţile mele extraprofesionale, diferenţa de salariu pe care am avut-o ca prorector al Academiei de Poliţie nu era atât de relevată”, a declarat Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliţie, citat de Mediafax.

Acesta a mai spus că nu i-a fost teamă de investigaţia Emiliei Şercan.

Update - Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunțat, vineri, că și Adrian iacob a demisionat din funcția de rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, ca urmare a solicitării ministrului Carmen Dan, în urma dosarului privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan.

Back To Top